vineri, 17 mai 2024

Recitalul de poezie"Sfintele Paști -s sărbătoarea Sărbătorilor"

La 25 Aprilie am descoperit prin proiectul "Tainele Cărții și a comunicării" Tainele Sărbătorilor Pascale petrecând Recitalul de poezie"Sfintele Paști -s sărbătoarea Sărbătorilor" în incinta clasei a IV"B", învățătoare Svetlana Calmațui a L.T."Mihai Eminescu".Pe parcursul activității copiii și-au îmbogățit memoria și vocabularul cu informații despre Mărea Sărbătoare a Învierii Domnului (Tradiții și obiceiuri,Rezolvarea rebusurilor "Ouă Colorate" și "Urarea de Paști).Au dat dovadă de cunoștințe rezolvând și răspunzând la întrebările puse, s-au recitat poezii dedicate învierii domnului . S-a petrecut o sărbătoare de suflet în care toți copiii au fost implicați. Mulțumim Svetlanei Calmațui și elevilor pentru parteneriat activ și durabil.









































joi, 16 mai 2024

proiectul ”Aventură ărin lectură”

 Cine este Frunzuliță?De ce broasca- țestoasă era altfel ,au aflat picii grupei "Gogoașa", educătoare Diana Ursati,Gr.Nr.7 "Licurici"din cadrul proiectului "AVENTURĂ PRIN LECTURĂ". În cadrul activității s-a lecturat povestirea "Frunzuliță"(o broască -țestoasă care era de altfel),picii au descoperit de ce nu avea carapace, apoi împreună an realizat un Craft "Broasca- țestoasă ". Astfel educăm și cultivăm gustul lecturii, dezvoltarea motricității fine,captarea atenției și a imaginației.A fost o activitate utilă, interesantă și interactivă .












































































































marți, 7 mai 2024

Proiectul ”Aventură prin lectură”

 oră de poveste ”Cîinele Papuc”care nu vroia la vînătoare







Picii grupei "Căsuța Iepurașului" educătoare Luiza Negru - Socolovschi, Gr.Nr.2 "Porumbel" au făcut cunoștință cu un cânișor pe nume "PAPUC", copiii au ascultat atent povestioara,am enumerat personajele, împreună am realizat un craft "Câinele Papuc". Prin aceste activități cultivăm dragostea spre lectură, dezvoltarea atenției și a imaginației,a motricității fine, formarea și dezvoltarea creativității de la o vîrstă fragedă .A fost o activitate veselă, interactivă și creativă

Campaniei Naționale "Să Citim Împreună":2024

 La10 Aprilie în incinta L.T."Miron Costin", clasa a IX"B"s-a petrecut prezentarea de carte a cărților propuse spre lectură din cadrul Campaniei Naționale "Să Citim Împreună": "Cartea Foametei" de LarisaTurea,"Terasa galbenă"de Arcadie Suceveanu,"Minunea"de E.P.Mihailov,A.Bereghici","Anunțuri hazlii pentru adulți și copii "de Ionela Hadârcă.





























oră de poveste "Motanul, Vulpea și Cocoșul"






orā de poveste"Crāiasa Zāpezii" de Hans Christian Andersen - 180 de ani






La  10 aprilie, în parteneriat cu elevii Centrului de Creatie orașul Florești,în cadrul cercului"O orā prin lecturā", conducātor Ina Rîbalchin, s-a desfāșurat o orā de poveste"Crāiasa Zāpezii" de Hans Christian Andersen - 180 de ani de la publicarea cārții.In cadrul activitāții s-a lecturat biografia scriitorului, s-a vizionat povestea, au fost prezentate cārtile pe care copii le pot gāsi și împrumuta de la bibliotecā.Atmosferā a fost veselā si prietenoasā.

























































joi, 2 mai 2024

Clubul de Lecturā"Cālātorie în lumea poveștilor"

  L12 aprilie, în cadrul Clubului de Lecturā"Cālātorie în lumea poveștilor" s-a lecturat povestea"Māriuca si ursul".Activitatea datā s-a desfāșurat în incinta Grādiniței Nr.7"Licurici", grupa"Buburuza", educatoare doamna Marcela Sochircā.Am avut parte cu toții de o activitate interesantā cu o atmosferā veselā si prietenoasā.



































































Tabăra de Vară "Friendschip câmp"

  17.06.2024 Biblioteca pentru Copii a dat start Taberei de Vară "Friendschip câmp".A fost o zi interesantă cu activități interact...